REVOLUTIA ROMANA- MARTURII SI DOCUMENTE
Autor: Romulus Cristea;
Editura: Romania pur si simplu;
Coperta: Titi Amzar;
Prefata: Nicolae Constantinescu;
ISBN: 978-973-88313-5-3;
Nr. pagini: 310
Un proiect: Romulus Cristea & Asociatia "21 Decembrie" & Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor

Revolutia Romana- Marturii si documente

Prefata/ Revenirea la normalitate

Revenirea la normalitate

Romulus Cristea este unul dintre putinii români, care mai cred în revenirea la normalitate prin spunerea lucrurilor pe nume în legatura cu evenimentele din România, care au dus la înl--turarea lui Ceausescu. Începând cu 27-28 decembrie 1989, am asistat atunci la o efervescentaa civismului, în orasele unde avusesera loc încercarile disperate de reprimare sângeroasa a manifestarilor populare îndreptate împotriva dictaturii lui Ceausescu. Asa cum generatia mea nu cunoscuse în Bucuresti miscari anticomuniste de amploare, la fel pot sa declar ca si starea de gratie din primele zile dupa disparitia dictatorului a fost unica, fara corespondent în ultimele decenii.

Revolta populara din decembrie 1989 a început în Timisoara prin exprimarea unor puncte clare, a unor revendicari cu substanta democratica indubitabila,care s-au sedimentat în scurt timp în "Proclamatia de la Timisoara". Ducerea la îndeplinire a acelor deziderate ar fi însemnat transformarea unei nemultumiri populare nefinalizate, într-o adevarata revolutie,care sa înlocuiasca un regim autoritar,despotic,discretionar,cu o societate democratica. Justiria ar fi trebuit sa defriseze, sa curete societatea româneasca de toti aceia care se facusera vinovati de crime împotriva poporului român. Ori, în loc sa asistam la punerea sub acuzare a criminalilor, am constatat cu surprindere si stupoare ca nu se mai stia cine a tras în Piata Universitatii din Bucuresti, în Piata Operei din Timisoara, în Cluj, Brasov, Sibiu si în alte câteva orase din tara, cine a dat comanda pentru carnagiile unde au murit atâtia tineri,de ce nu au fost autopsiate cadavrele mortilor prin împuscare si multe alte evenimente la care asistaseram cu totii dar nimeni nu era tras la raspundere.

Sa fi fost oare justitia româna incapabila sa administreze niste probe în cazuri evidente de omucidere? Ne lipseau în 1990 magistratii, n-aveam procurori, n-aveam judecatori?

Realitatea este din pacate alta si destul de cruda. În justi--ie aveam oameni cu stiinta dar fara constiinta. Cei de la procuratura generala, de la procuratura marilor orase unde avusesera loc masacre, cei din organele de ancheta, o serie de medici legisti au creat un zid de nepatruns pentru aflarea adevarului din decembrie 1989 si din iunie 1990, ca sa ma refer doar la aceste doua momente tragice din istoria ultimilor 17 ani.

Atunci când Ion Iliescu a declarat prin 1990-1991 cu cinism si iresponsabilitate ca nici pe Kennedy nu stim cine l-a omorât, asa ca sa- o lasam mai moale cu aflarea adevarului si cu tragerea la raspundere a celor vinovati, el cu buna stiinta a strivit, a maculat, a interzis orice încercare de instrumentare a vinovatiilor, a compromis ideea de justitie si ne-a aratat înca- odata adevarata fata a statului comunist în materie de justitie.

Ce-i de facut? Ce mijloace, ce pârghii de influentare a justitiei mai avem la dispozitie? Daca organele de ancheta si-au facut cu greu si de abia întru târziu datoria, daca sesizarea din oficiu a organelor procuraturii a fost extrem de firava în primii ani, ca sa nu spunem inexistenta, daca mortii nu mai pot depune plângeri, ne ramâne totusi o arma redutabila: prezentarea în scris prin presa sau prin volume documentare a faptelor pe care le-am trait cu totii acum 17 ani. În aceiasi ordine de idei, hotarârea votata de Parlamentul European în 26 ianuarie 2006 obliga toate tarile foste comuniste sa-si modifice cartile de istorie, sa prezinte generatiilor tinere documente cu faptele petrecute în timpul comunismului pentru ca acestea sa nu se mai repete, pentru ca ele sa fie de învatatura generatiei tinere actuale si generatiilor viitoare.

Acesta este rostul cartii scrise de Romulus Cristea pe care o recomand tuturor celor care mai au dubii atunci când li se propune condamnarea comunismului.

Bucuresti 30 noiembrie 2007

Nicolae Constantinescu
Membru al Academiei de Medicina din România