Cei de la Byron, nume deja celebru in randul trupelor underground din Romania, au lansat zilele acestea un nou album, intitulat "A Kind Of Alchemy". Cu un spirit inovativ debordant, ca de obicei, membrii trupei s-au gandit la o metoda de promovare neobisnuita.

Asadar, cu o saptamana inainte de lansare, baietii au cantat doua piese in statiile de metrou Universitate si Romana, facandu-le astfel o mare surpriza tuturor fanilor si totodata castigand de partea lor noi admiratori.

Inregistrat in componenta Dan Byron - voce, chitara acustica, flaut, 6Fingers - clape, voce, chitara acustica, Vlady Sateanu - bas, Costin Oprea - chitara electrica, Cristi Matesan – tobe, "A Kind Of Alchemy" nu este chiar un album conceptual, insa tematic este uniform, avand si din punct de vedere muzical o constructie rotunda, solida si bine gandita.

Daca ar fi sa il analizam la modul general, noul material semnat Byron trateaza foarte atent conditia muzicianului din ziua de azi ("The Alchemist") si capcana in care industria muzicala alaturi de presa incearca sa il atraga prin transformarea lui in marioneta comerciala ("I don’t want to Entertain You", "Sirens"). Totodata, de partea cealalta, este privit publicul,  deseori manipulat de mass-media prin crearea de "modele" pentru generatiile de fani in ideea ca o lume formata din astfel de indivizi este mult mai usor de condus deoarece se stie foarte bine teoria conform careia fiecare om, care admira ceva, incet-incet incepe sa semene cu ceea ce el admira.

In astfel de conditii artistul risca sa  ajunga la limita dintre normalitate si nebunie ("Kings of Clowns"). Daca la inceput gandurile care il framanta apar sub valul misterios al noptii ("The Night"), finalul albumului surprinde, pe axa aceluiasi motiv muzical, razele de soare ale diminetii ("A Peaceful Mind"), ca o concluzie asupra intregii povesti si a discutiei imaginare dintre ascultator si albumul cumparat, imaginat in mod fantastic ca fiind o persoana, intr-o poveste despre o prietenie pierduta ("Blinded By Sunshine").

Inca de la titlul albumului, chiar daca prin absurd n-ai auzit niciodata de byron, iti dai seama ca acest disc este realizat de niste oameni destepti. "A Kind of Alchemy" sugereaza de fapt sa ne indreptam atentia catre personajul central, alchimistul, care de fapt este nimeni altul decat creatorul, compozitorul, geniul ce transforma oamenii in cantece.

De-a lungul vremii au fost multe productii, in Romania si nu numai, care se anuntau a fi ceva extraordinar, insa dezamagirea a fost mai mare decat asteptarile. Ei bine, de data aceasta, din fericire nu este cazul de asa ceva. Ba indraznesc sa zic ca este chiar un disc cu iz occidental. Starea pe care ti-o ofera ca si ascultator este fascinanta, compozitia in sine, desi imbracata uniform, este plina de idei si de surprize, in 90% din cazuri placute.

Din capul locului, albumul este original. Asta este un punct extrem de important si, daca ar fi sa ne luam dupa oceanul de furaciuni in care ne scaldam de cativa ani in Romania, Byron ar trebui sanctificati. De cand e lumea insa, fiecare dintre noi, in toate domeniile nu numai in muzica, suntem, ca vrem sau nu, influentati putin de unii sau altii.

Asa se face ca,in cazul albumului "A Kind of Alchemy", putem intalni chitari in stilul legendarilor David Gilmour ("The Night") sau Bryan May ("War"), armonii gen Depeche Mode ("A Little Bit Deranged"), tonuri spatiale in stilul compozitorului Angelo Badalamenti (cel care, printre altele, a compus coloana sonora a filmului "Twin Peaks"), coruri pe refren complexe gen Yes dar si influente provenite de la trupe mai noi precum Poets of The Fall ( "Kings of Clowns"). 

Avem de-a face pe de-o parte cu piese de o sensibilitate extraordinara ("War", "A Poem Without an End", "The Night", "A Peaceful Mind", "Vitruvian Man"), iar de cealalta parte se situeaza piese cu un sound mai agresiv, cu o sectie ritmica beton ( "Zeitgeist", "I Don’t Want To Entertain You") sau cu accente si riffuri hard ( "Kings of Clowns", "The Alchemist").

Desi unitatea albumului de-a lungul auditiei nu este deloc alterata, exista doua piese care ies in relief prin unicitatea lor . Una dintre ele este simpatica, "hitoasa" si jucausa "Diggin a Hole"; cealalta ar fi "Vitruvian Man", care, dupa parerea mea, reprezinta cel mai reusit moment al albumului, prin starea de libertate pe care o emana, facandu-l pe ascultator sa simta ca zboara si este deasupra tuturor.

Asadar, "A Kind of Alchemy" este un album ce merita cumparat, un disc ce va fi o mare surpriza chiar si pentru cei ce sunt deja fani inraiti Byron, un sound cu care aceasta trupa are toate sansele sa se inalte si sa mai urce cateva trepte pe scara succesului, avansand serios pe drumul catre obtinerea certificatului de formatie mare.